Photo by Mathew MacQuarrie on Unsplash

Din colțul antreprenorului #79: Moartea micului întreprinzător — o paralelă rusă

Ciprian Ghetau

--

România de azi se confruntă cu o fantomă din trecutul bolșevic al Rusiei. Politicile fiscale aspre, haotice impuse de guvern, menite să stoarcă resurse de la cei mulți, amenință să distrugă coloana vertebrală a economiei, micii întreprinzători.

Ca și kulacii din Rusia anilor 1920, cei care dețin o afacere modestă, cu doi cai și două vite metaforice, se află în pericol. Taxele sufocante și reglementările greoaie, eFactura, eTVA, ePeMă-sa-n@#$ îi împing spre marginea prăpastiei.

Paralela nu este exagerată. Măsurile guvernamentale, prezentate ca o luptă împotriva evaziunii, au un efect similar cu cel al terorii bolșevice: eliminarea clasei mijlocii.

Consecințele sunt previzibile: o economie slăbită, lipsită de inovație și dinamism. Lipsa micilor afaceri va duce la șomaj masiv și sărăcie generalizată.

Destinul României pare a fi trasat pe urmele Rusiei post-revoluționare. Economia se va prăbuși, iar speranțele pentru un viitor prosper se vor nărui.

Totuși, o altă cale este posibilă. Guvernul ar trebui să își reconsidere strategiile fiscale, încurajând în loc să distrugă micii întreprinzători. Doar prin sprijinirea coloanei vertebrale a economiei, România poate evita un destin sumbru și poate construi un viitor prosper pentru toți. Nu e însă cazul. Eu închid prăvălia de aici.

--

--

Ciprian Ghetau
Ciprian Ghetau

Written by Ciprian Ghetau

Repeat entrepreneur, tech investor, Founder & MP @ BSC, formerly M&A Head @ CP (now Oaklins), Co-Founder & COO @ ATLNG, alum @FreemanSchool and @FulbrightPrgrm.

No responses yet